top of page

Setarea de obiective - De la viziune la acțiune

"Prima noastră sarcină este de a deveni atenți la dorința Sufletului și de a ne pune în serviciul ei"

- M. Jacqui Alexander

M-am gândit că voi începe acest articol prin a vorbi despre numărul de pași prin care să atingi un obiectiv. Am realizat însă că există niște aspecte cel puțin la fel de importante legate de acestea și despre care nu prea mi s-a vorbit la școală: Compasiune, nevoi. Flexbilitate. Da, să împarți treaba în pași mici și clari e adesea esențial. Însă înercarea de a înțelege și contextul (mental, fizic, spiritual) în care mă aflu m-a ajutat să am mult mai multă răbdare cu mine. Și, în final, să nu mă mai tem de limite și disciplină ci să îmi doresc să le creez mai mult dintr-un loc al iubirii de sine decât din frică sau vinovăție.

Ei bine, înainte să ajung la obiective, care este distincția dintre acestea și scop?


. Dacă scopul este mai degrabă atemporal, asociat cu intenții și aspirații.. obiectivele sunt mai degrabă mintea ce materializează. Orientate către acțiune și măsurabile în timp, cel mai important înainte de a a seta obiective este să te asiguri că acestea stau pe o bază solidă - adică sunt în acord cu valorile și esența ta. De-alungul calatoriei mele am găsit totuși un numitor comun: in-tu-i-ți-e. Când am început să ascult atent, corpul a început să-mi vorbească despre ce îi face rău și ce îi face bine. Ba chiar pare că o făcea dintotdeauna, doar că nu mai puteam să îl aud, încercând să procesez deciziile prin zeci de alte filtre. Cum spune elegant Sfefali Tsabary în cartea Wide Awake, ,, Potrivit unei convingeri des întâlnite, scopul este ceva ce trebuie găsit. Asta e o minciună. Scopul nostru se află întotdeauna în noi. Ceea ce lipsește nu este scopul în sine, ci legătura noastră cu acesta.[...] Dacă trăim prin eul nostru fals, scopul nu va fi găsit niciodată în următoarea slujbă sau în următoarea relație."

Așadar, pare că scopul apare în mod firesc mai degrabă în momentul în care încetezi să îl cauți. Iar mintea iubitoare de certitudine se poate simți teribil de confortabil cu asta. Aici intrăm în tărâmul paradoxal al lumii interioare, unde lucrurile pot fi uneori clare ca de cristal și în acelasi timp să se simtă de parcă am călca pe nisipuri mișcătoare. Dacă poți să accepți asta, poate că cel mai greu pas e deja gata. Dar pentru că nu vreau să transform acest articol într-unul despre căutarea sensului vieții, am extras din călătoria mea câteva cuvinte cheie: introspecție; nevoi; explorare; pasiune; recunoștiință; renunțare; curaj; încercare, comunitate. Și ciclicitate. Pentru că drumul de reîntoarcere la tine și la lume nu se termină, cred, niciodată.

Desigur că lista poate arăta diferit pentru fiecare - ceea ce vreau să spun e că scopul pare a fi mai degrabă legat de o stare ce-ți gâdilă inima decât de o mare realizare. Desigur, adesea pentru a învăța să îți asculti inima e nevoie să folosești și gâdirea critică. Cine ar fi crezut?


De exemplu, gândindu-te la ultimii 5 ani din viața ta, poti pune pe o foaie de hârtie:

5 lucruri pe care îți place să le faci

5 lucruri la care ești bun

5 Lucruri de care are nevoie lumea

Dacă te uiți la cele trei coloane, poți găsi măcar un lucru comun în cele trei coloane?

Atunci, s-ar putea să ai un punct de plecare.



Când ce îți stă în cale poți fi chiar tu..


Odată alese obiectivele, urmează partea de implementare - care nu este întotdeauna liniară, aproape niciodată aș spune. Adică, vor apărea și așa zise momente 'moarte', dorința de a renunța, despresie, anxietate sau crititul interior care încearcă să te convingă că oricum nu prea are rost. Quite a ride, right? Pentru că îmi plac listele, se pare, am ales câteva dintre obstacolele pe care le-am identificat în spatele propriilor mele momente de procrastinare (sau după lungi perioade de burn-out, nopți pierdute pe social media și zile în care mă întrebam obsesiv de ce sunt mereu leneșă și nu pot duce nimic la bun sfârșit).


Perfectionismul sau alte credințe disfuncționale de tipul - nu sunt destul de bun/ trebuie să fiu cel mai bun;

Într-un sens, aceste trăsături lasă foarte puțin loc spontaneității - având în minte o idee despre cum ar trebui să arate lucrurile, de la care nu suntem dispuși să ne abatem. Inflexibilitatea psihologică însă, după cum și studiile au descoperit, este asociată cu o scădere a nivelului stării de bine. Persoanele cu un nivel mai înalt de flexibilitate sunt mai puțin atașate de rezultate, de propriile gânduri sau bunuri materiale. În alte cuvinte, un anumit nivel al detașării față de rezultate nu înseamnă că nu îți pasă de munca ta - ci îți poate oferi chiar mai multă energie spre a o realiza.


Alegerea unor obiective nerealiste - care nu țin cont de resursele tale fizice, psihice sau materiale actuale. În momentul în care îți propui să faci ceva perceput de minte ca fiind mult prea dificil, sistemul nervos copleșit de situație va prefera să o evite complet decât să se arunce în necunoscut. De exemplu, dacă sunt intr-o perioadă deja aglomerată, are mai mult sens să îți setezi ca obiectiv să faci câte 20 de flotări pe zi, crescând numărul progresiv, decât să îți propui să mergi în fiecare zi la sală, după care să renunți complet, dezamăgit pentru că nu ai reușit. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să țintești cât mai sus cu viziunea ta, ci doar că (în cazul în care nu te poți teleporta) trebuie să îți amintești de treptele care duc acolo.


Gândirea de tipul alb/negru;

Aceasta se poate manifesta prin: comportamente de tipul totul sau nimic. La polul opus al procrastinării, poți ajunge în stări de supra-productivitate, ignorându-ți complet nevoile sufletului și corpului. Să spunem ca e un fel de mic dictator care trăiește în capul tău: starea atât de susținută cultural în care trebuie să faci totul acum sau nimic niciodată nu doar că duce la o degradare a calității muncii tale, ci și a vieții în general. Așadar, este vital să înveți să iei pauze - fără a renunța complet și fără a te simți vinovat pentru nevoia de a o face.

Drumul de a crea noi obiceiuri este literalmente un proces prin care îți rescrii rețelele neuronale. Acesta necesită timp, perseverență și de multe ori nu se va simți confortabil. Partea bună e că devine mai ușor în timp. Recăderile sunt normale. Imaginează-ți că ai o dietă bazată pe zahăr și vrei să îl excluzi. Trebuie să o faci treptat și să te aștepți să fie greu la început. Faptul că mănânci o prăjitură după două săptămâni de dietă este o realizare, sau îl privești ca pe un eșec... după care renunți complet?

Cred că un mix dintre compasiune și perseverență este cred cel mai potrivit pentru a ne susține progresul - amintindu-ne să o luăm pas cu pas și să ne bucurăm din când în când. Imaginează-ți că ai un copil interior pe care vrei să îl înveți să vorbească. Uneori obiectivele pe care le setezi sunt ca și cum ai vrea să analizeze fraze complexe de la început. Jeffrey Young a denumit aceste porniri 'scheme dezadaptative timpurii' - ce se dezvoltă în copilărie și care influențează negativ modul în care ne raportăm la sine și la lume (Negativism, stantarde nerealiste/hipercriticism etc.). A elaborat și un chestionar prin care le poți identifica.Și un tip special de terapie! Partea bună e că simpla observare a lor le poate slăbi, în timp, influența.


Ceea ce vreau să spun e că în afară de disciplina ce ni se spune că este mandatorie pentru a ne îndeplini “chemarea” - și a cărei importanță nu o neg - cred că ajută să existe în rutină și o doză de creativitate și loc pentru necunoscut. Asta mă leagă de ultima parte a micului meu discurs motivațional - cea în care spun că văd relația cu obiectivele ca pe orice altă relație - un proces organic, căruia trebuie să îi acorzi spațiu să crească, în timp ce îl hrănești cu cele mai bune intenții ale tale. Un proces în care e necesar să pui limite clare dar și să ai muuultă răbdare. Iar în călătoria asta, cred, nu prea există greșeli. Cel puțin nu ca o negare a valorii, ci mai degrabă ca o poartă spre a învăța și a te recalibra.


Așa că, atunci când pare că ai dificultăți în a îți atinge obiectivele, poți să te întrebi dacă:

- sunt ele în acord cu realitatea și valorile tale

- îți acorzi suficient timp să te odihnești (nu doar fizic, ci si mental/spiritual)

- nu încerci să eviți frustrarea și eșecul, cu orice preț

- nu cumva ai ajuns deja destul de departe, și ai uitat să celebrezi…


…și nu în ultimul rând, dacă ai lăsat destul loc pentru Magia din proces. :)

Resurse utile:

https://fs.blog/carol-dweck-mindset/

https://www.academia.edu/36807165/Ce_sunt_valorile_personale

https://humanitas.ro/humanitas/carte/metoda-ikigai

https://pdfcoffee.com/chestionarul-schemelor-cognitive-young-forma-scurta-3-ysq-s3-pdf-free.html



17 views0 comments
bottom of page