Numele meu e Georgiana, am 25 de ani și sunt voluntar Lumira de aproape un an.
Sunt o persoană curioasă, sensibilă, determinată, dar simt și că încă aleg cine sunt, încă descopăr.
Iar contextul în care fac alegeri contează mult pentru mine, așadar, povestea mea la momentul prezent este una despre alegeri, una în care aleg când să mă înmoi și când să iau frâiele, în funcție de ce îmi oferă mediul.
Iar mediul mi-a oferit destul de multe, mai ales în luna august. Participarea la Luminiș din rol de voluntar m-a pus față în față cu multe oportunități, provocări, șanse de a mă conecta, și pot să spun că a fost cu ușurință evenimentul anului pentru mine.
Un eveniment în care am fost scoasă din zona de confort, iar organizarea acestui eveniment m-a făcut să trec pe o poziție de acțiune, atât față de ce se întâmpla în exterior, cât și ce se întâmpla în interiorul meu.
Mi-am putut răspunde mie la unele întrebări pe care de mult le puneam, am putut să-mi regăsesc unele resurse ce nu se mai activaseră de mult, și să dau un mai mult sens experiențelor mele, trăirilor mele, iar călătoriile și procesele prin care treceau și ceilalți din jurul meu m-au inspirat.
De când am devenit voluntar, mi-am eliberat agenda pentru Luminiș, oricând și sub orice formă urma să se întâmple, iar lucrul ăsta a încărcat evenimentul cu multe așteptări, dar și mult spațiu să fiu surprinsă.
Și surprinsă și mulțumită am fost.
Pot să spun că iubesc mult natura, iar acele 9 zile petrecute în luminișul de la Șinca Nouă m-au relaxat, liniștea, minimalismul și naturalețea locului m-au recentrat, am reușit să uit de tot ce se întâmpla în orașul mare în care locuiesc, de rețelele de socializare, de situațiile globale care mă preocupă, și să mă dedic acelui loc, să mă trezesc devreme, să învăț lucruri noi, cum să fac o pizza, cum să dau o gaură cu bormașina, cum aș putea fi de mai mult ajutor și să inspir calm și disponibilitate, cum pot fi la rândul meu fi inspirată de ceilalți.
Îmi permit să fac o generalizare și să spun că, din opinia mea, ceea ce caută mulți oameni la un eveniment de genul ăsta este să-și găsească locul într-o comunitate și să se observe pe ei și ceilalți în rolurile pe care le împlinesc.
Cel puțin asta s-a întâmplat pentru mine, iar învățătura cea mai de preț cu care am plecat acasă, și la care încă mă gândesc în momente de nevoie, este că provocările vieții, propriile trăiri dureroase și ascunse devin mai suportabile și mai ușor de calibrat atunci când avem lângă noi oameni conștienți, care se susțin reciproc și care lucrează pentru un scop comun, un bine comun.
Iar asta e o învățătură neprețuită pentru mine, deoarece atunci când izolarea și judecata de sine apar, mă pot reîntoarce spre oameni, spre ceilalți.
Iar un eveniment de genul acesta a fost oportunitatea perfectă în care să învăț asta.
Ar mai fi foarte multe lucruri de spus, oameni cărora să le mulțumesc pentru încredere și răbdare, pentru că m-au inspirat, educat și mi-au oferit prietenie și căldură, dar îmi doresc ca toată lumea să facă un pas de genul acesta fără a aștepta să se întâmple ce s-a întâmplat și pentru mine, ci să aștepte să se întâmple ceea ce au ei nevoie.